Aberatii, Compuneri, Poezii...

Mai jos vor fi expuse câteva dintre creaţiile mele, la care aştept eventuale comentarii sau sugestii (Fiti obiectivi!). Mersi anticipat!


Demonul Din Clepsidră

-Ce ai acolo, Beatrice?
-Nimic important…spuse fata ascunzându-şi obiectul în buzunarul hăiniţei cafenii.
Să fii fost oare aşa? Era luni dimineaţa când, neavând chef de ora de matematică a Domnului Zogoranu’, Beatrice se retrase în podul şcolii; locul pentru chiulangii. Îmbrăcată cu aceiaşi pantaloni în carouri, cu tenişii ei epuizaţi de zecile de călătoriri şi cu părul vâlvoi prins într-o coadă aiurea, fata cu privire verde descoperi, pe neaşteptate, nenorocitul lucruşor, ce avea să schimbe întreaga omenire în doar câteva secunde. Pur ghinion! Ascunsă într-o cutie albă cu dungi negre şi cu o fundiţă roşie în partea de vest, stătea tainic pitită o clepsidră. Sarcastică clepsidră! De-a lungul ei era întipărit un mesaj. Indescifrabilă scriere! În partea de jos, un chip întunecat, trist şi misterios răpea frumuseţea obiectului din sticlă. Dar, destul cu introducerea! Aceasta a fost embrionul Sfărşitului.
Ca orice zi de şcoală şi aceea trecu la fel de plictisitoare, monotonă, idioată şi fără rost. O droaie de informaţii mai noi sau mai puţin noi stăteau concentrate în mintea lui Beatrice. Şi alături de ele zeci de întrebări al căror răspuns fu aflat mai târziu. Nu foarte târziu…
Împleticindu-şi propriile picioare şi dând din cap în funcţie de ritmul nebun de rock ce răsuna straniu prin căştile I-pod-ului său, fata mergea, la fel ca oricare elev, spre casă. O stupidă mişcare a fost de-ajuns pentru a se constitui intriga nenorocirii. Poate din greşeală, poate nu, poate neatentă, poate nu, poate mâna destinului a făcut ca membrele neghioabe ale lui Beatrice să lase clepsidra să alunece spre pământ. Încet, încet, rotindu-se prin aer şi, apoi, prăbuşindu-se la Pământ, obiectul se sparse. Cioburi.
-S-a stricat. Dacă adun bucăţile acestea poate…
Dar în clipa aceea era prea târziu pentru un “poate”. Demonul timpului evadă din închisoare în care fu prins, de către Ăl’ de Sus …din nenorocita clepsidră- pentru prima şi ultima dată. Un înger chipes cu aripi negre se ridică spre cer. Buzele sale roşii colorau faţa văruită şi unghiile lui, mult prea lungi, desmiardă blana rigidă a unei vulpiţe împăiate. Zâmbea. Era fericit şi totuşi ochii lui ascundeau ură…multă ură. Rece şi senin se risipi înconjurat de braţele vitrege ale vântului de vest. Zbura. Adio!
Beatrice tăcea, ştiind că orice încercare de a face sau a zice ceva era în zadar. Cartea vieţii ei fu scrisă cu mult timp înainte. Nu putea împiedica nici trecutul, nici prezentul şi nici viitorul. Aşa era dat să fie.
Ceasurile muriseră şi ora, minutul şi secunda rămaseră îngheţate pentru vecie. Timpul îşi făcea de cap. Toate epocile reînviaseră. Pe aleea unde altădată treceau bătrâni drogaţi sau babe surde, se plimbau acum dinozauri, caleşti cu prinţi şi prinţese sau faraoni cărându-şi în spinare piramidele. Totală aiureală. În stânga bietei Beatrice se desfăşura Războiul Troian, iar în dreapta sa un mic băieţaş primitiv admira, cu ochii cat cepele, focul. Timpul îşi demonstra astfel nebunia şi inconştienţa. Găinile alergau încolo şi încoace speriate de sutele de flori carnivore, care dezvelindu-şi dinţii ascuţiţi visau deja o cină copioasă. Nimic şi nimeni nu pricepea. Nici nu era nevoie. Păsări uriaşe brăzdau cerul, furnici cât palma săgetau văzduhul şi câţiva şerpi dansau, destrăbălându-se în toată această agitaţie…
-Şi totuşi, care va fi deznodământul “Sfârşitului”? întrebă pierdută Beatrice.
Dar, numai eu, autorul am ştiut…ştiu…şi voi ştii…

Fara Mila - Moartea

de Vlad Podea

Sunetul cartoanelor din geam era înspaimântator. Printr-o portiune goala în perete
se putea vedea in ceata,
de la lumina lunii silueta unui om spânzurat. Lupii uluiau; stiam ca moartea vine sa
ma ia. Era inevitabil; nu avea rost sa fug sau sa ma ascund. Dintr-o data am început sa
disting niste vibratii. Erau undele radioactive din interiorul meu care indicau prezenta
creaturii diavolului. Usa se deschise iar la primul fulger i-am vazut fata. Ea era,
moartea, mai urâta si împutita ca niciodata viermii din craniu intrau si ieseau prin
orbite; suvitele-i de par erau legate în spate cu un streang. Isi deschise gura si grai:
- Vino cu mine în infern!
Eu nu ma puteam împotrivi; stiam ca nu am sanse însa ceva la fel de oribil îmi distrase
atentia: pe intrarea morgai intra o alta creatura a satanei. Era servitoarea mortii însa aceasta venea târâs. Pe parchet ramâneau urme nu de sânge, ci de venin. Pe lânga toate acestea scotea si niste sunete diavolesti.
Moartea spuse din nou:
- Ia-l pe muritor cu noi!
- Desigur stapâno, sssttt!
Iar eu am fost dezlegat si dus pe ultimul drum.

Fara Mila - Calatoria

de Vlad Podea

Ce?! Ce se întâmpla? Unde sunt? Dupa câteva secunde îmi dadusem seama: eram într-un loc foarte aproape de Tarâmul Întunecat. Mâna dezpielitata a Servitoarei îmi strângea bratul târându-ma pe pietrele înca fierbinti dupa ultima eruptie a unui vulcan. În spate Stapâna ne privea cu dispret pe amândoi si îsi dadu jos un obiect care îl avea în fata ramasitelor de ochi: ORIBIL! Nimic nu putea descrie ceea ce vedeam. Lasând la o parte acest lucru, simteam ca sucul gastric distrugea peretii stomacului din interiorul meu din cauza faptului ca nu mâncasem de vreo sase zile. Dupa doua ore ajungeam la destinatie: o pestera ascunsa în care mirosea a mortaciune, însa nu ma puteam plânge pentru ca era mult mai bine decât duhoarea adeptelor Satanei. La aproximativ douazeci de metri de intrarea pesterii, pe un perete vedeam sângele proaspat cu care fusesera desenate semne foarte ciudate. Stapâna se apropie si îsi freca mâna de perete în timp ce rostea niste cuvinte pe un ton mai nervos decât atunci când venise sa ma ia. Îsi îndeplinise misiunea iar acum dorea recompensa. Despre Servitoare nu se putea spune decât ca parea mai speriata de ceea ce va urma. Tot asteptand in jurul nostru se facu o balta mare de venin din care aceasta începu sa soarba. În sfârsit usa se deschise si... un sunet inconfundabill; cel al Slujitoarei cuprinse întreaga încapere, mai bine zis cuib. Ea se îndrepta spre o creatura de lânga usa. Cu siguranta acesta era propria-i odrasla care arata cum nu se poate mai deprimant: fata rosie si par portocaliu. Pe acel moment nefericit îl poreclisem Barbarul datorita comportamentului sau înapoiat. El era cu siguranta o alta sluga din Tarâmul Întunecat. Tocmai primea misiunea de la Stapâna de a ma închide într-o temnita.

am si eu niste creatii aici ) http://hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?albumId=115863234&ownerId=74478129

asta e rugaciunea ce am scris-o la testu de la religie )))

Ajuta-ne, Doamne!

Ajuta-ne Doamne
sa ne fie bine!
arata-ne calea spre adevar

ajuta-ne Doamne
sa ne fie bine
si te-om asculta si noi pe tine!

haha, asta-i rugaciune postmodernista